POS Mediu 2007 – 2013

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, Compania de Apă S.A. Buzău și-a îndreptat atenția către obținerea de noi fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu), documentul care stabilea strategia de alocare a fondurilor europene pentru sectorul de Mediu, în România, în perioada 2007-2013.

Programul a fost elaborat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de Autoritate de Management pentru POS Mediu (AM POS Mediu) și continuat apoi de Ministerul Fondurilor Europene.

Perioada de aplicare a programului a fost 2007-2013, dar obiectivele sale au urmărit nevoile de dezvoltare ale României și după anul 2013, prin realizarea de investiții care să pună bazele dezvoltării durabile în infrastructura de mediu. În acest fel s-au creat premisele următoarei etape investiționale – Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.

Programul POS Mediu în județul Buzău

Programul de investiții cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu) 2007-2013, Axa Prioritară 1, s-a concretizat la Buzău prin două proiecte, în valoare totală de peste 85 de milioane de euro.

  1. Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Buzău

Început în anul 2011, proiectul a avut o valoare finală de 341.661.747 lei, fără TVA , din care 77,25 % – contribuția Uniunii Europene, 11,81% – contribuție de la Bugetului de stat, 1,81% – contribuția autorităților locale și 9,13% – contribuția Companiei de Apă S.A. Buzău.

Proiectul s-a desfășurat în cinci mari aglomerări din județ: Buzău, Rm. Sărat, Pogoanele, Pătârlagele și Nehoiu și a fost structurat pe mai multe contracte de servicii și lucrări.

  1. Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă în județul Buzău

În luna ianuarie 2015, Compania de Apă a semnat un nou contract de finanțare pentru proiectul “Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă în județul Buzău” cu o durată de implementare de 12 luni. Prin acest proiect au fost realizate investiții în tratarea și distribuirea apei potabile în municipiul Buzău și în localitățile Spătaru, Săpoca, Vernești, Nișcov, Mierea, Cârlomănești, Cândești și Săsenii Vechi.

Valoarea acestui proiect a fost de 99.481.678 lei, fără TVA, din care: 90,94% – finanțare nerambursabilă, din Fondul de Coeziune și din bugetul de stat. Diferența reprezintă contribuție de la bugetul local (0,92%) și contribuția Operatorului Regional, din credit BERD (8,14%).

Investițiile finanțate prin POS Mediu au fost materializate prin intermediul gestiunii Unității de Implementare a Proiectului (UIP) din cadrul Companiei de Apă Buzău.

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro

Proiect cofinantat din Fondul de Coeziune.

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.

Întrebări frecvente

Vezi toate

De ce tariful apei nu este același în toată România?

Serviciul de alimentare cu apă este un serviciu local. În fiecare localitate, factorii precum: calitatea surselor de apă utilizate, tratamentele necesare de potabilizare, relieful, numărul de locuitori influențează tariful apei. 

În județul Buzău, tariful apei este unic pentru toți utilizatorii, fiind reglementat de ANRSC.

Vezi detalii

Cine plătește înlocuirea contorului de apă?

22Bet se remarcă și prin generozitatea bonusurilor și promoțiilor sale. Oferă bonusuri de bun venit atrăgătoare, rotiri gratuite, promoții regulate și un program de loialitate care recompensează jucătorii fideli. Aceste bonusuri sunt un mare avantaj pentru jucători, oferindu-le mai multe șanse de a câștiga și mai mult timp de joc.
În ceea ce privește securitatea și siguranța, 22Bet Casino ia aceste aspecte foarte în serios. Este licențiat și reglementat de autorități de încredere, asigurând un mediu de joc sigur și protejat. Metodele de plată disponibile sunt diverse și securizate, oferind jucătorilor opțiuni convenabile pentru depuneri și retrageri.
Pentru mai multe informații despre 22Bet Casino, inclusiv o analiză detaliată a jocurilor, bonusurilor, metodelor de plată și multe altele, vizitați https://cazinoromania10.com/22bet/. Aici veți găsi tot ce trebuie să știți pentru a începe aventura dvs. la unul dintre cele mai interesante cazinouri online.
Deutsche Online-Casinos bieten eine Vielzahl von Glücksspieloptionen für Spieler. Diese Plattformen zeichnen sich durch ihre Zuverlässigkeit, Sicherheit und ein breites Spektrum an Spielen aus. Von traditionellen Tischspielen wie Roulette und Blackjack bis hin zu modernen Spielautomaten und Live-Dealer-Spielen finden Spieler eine abwechslungsreiche Auswahl.
Das beste deutsches online casino zeichnen sich auch durch großzügige Bonusangebote aus, darunter Willkommensboni, Freispiele und Treueprogramme. Spieler können sich auf eine sichere Spielumgebung verlassen, da diese Casinos von den relevanten Behörden reguliert und lizenziert sind.
Zahlungsmöglichkeiten in deutschen Online-Casinos sind vielfältig und umfassen Optionen wie Kreditkarten, E-Wallets und Banküberweisungen. Die meisten Casinos bieten auch mobile Plattformen an, sodass Spieler ihre Lieblingsspiele bequem von unterwegs aus genießen können.
Deutsche Online-Casinos sind bestrebt, erstklassige Unterhaltung und erstklassigen Service zu bieten. Spieler können eine Mischung aus Tradition und Innovation erleben, während sie ihre Glücksspielerfahrung in diesen Online-Casinos genießen.

La realizarea unor branșamente de apă noi, costul contorului revine operatorului, inclusiv toate costurile de înlocuire vor reveni Companiei de Apă S.A. Buzău. 

În situația în care contorul este deteriorat din cauze ce țin de utilizator (deteriorare, furt, îngheț, intervenții neautorizate etc.) costul înlocuirii îi revine utilizatorului.

Orice intervenție neautorizată va fi tratată conform prevederilor Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.

Vezi detalii

Ce înseamnă ”apă meteorică” de pe factura mea?

Facturarea serviciului de canalizare a apei pluviale prestat de către Compania de Apă S.A. Buzău se realizează în conformitate cu Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.

Apa meteorică preluată de canalizare se stabilește în funcție de suprafețele deținute, construite și neconstruite, declarate de utilizatori și de cantitățile specifice de mai jos.

Regăsiți mai multe informații AICI

Vezi detalii

De ce apar diferențele de înregistrare între contorul de branșament și cantitatea totală de apă înregistrată de repartitoarele de costuri din apartamente?

După contorizarea la nivel de apartament, se constată uneori diferenţe între suma cantităţilor înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente şi cantităţile înregistrate de contorul de branşament.

Aceste diferenţe pot apărea din diferite cauze:

  1. Diferenţe de clasă de precizie – contoarele de branşament au clasa de precizie superioară, diferită de repartitoarele de costuri din apartamente (excepție făcând contoarele montate în condominii de către CAB).
  2. Pierderi de apă înainte de repartitoarele de costuri din apartament – în funcţie de locul de montare. Practica demonstrează că, prin cumulare, pierderile de apă pe instalaţiile interioare pot să fie semnificative, fără a fi înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente. Ele pot fi cauzate de avarii ale sistemului interior de distribuţie sau de instalaţii neetanşe.
  3. Punctele de consum necontorizate în imobil. Sunt frecvente cazurile în care în imobil există puncte de consum necontorizate, precum: robinete în spălătorii, la ghenele de gunoi sau în subsolurile blocurilor. În cazul în care aceste robinete sunt folosite pentru umplerea butoaielor de murături, udat grădina din faţa blocului sau pur şi simplu curg în voie pentru că nu deranjează pe nimeni, reprezintă o mare sursă generatoare de consumuri.
  4. Poziţia de montare a repartitoarelor de costuri din apartament – dacă nu se respectă cu stricteţe poziţia de montare (de regulă, orizontal) a repartitoarelor de costuri din apartament indicată de producător, acestea înregistrează greşit. Orice deviere, cât de mică, a poziţiei de montare, produce erori de înregistrare.
  5. Necorelarea momentelor de citire – decalajul calendaristic dintre data citirii contorului de branşament şi data citirii repartitoarelor de costuri din apartament determină şi ele aceste diferenţe.Repartitoarele de costuri din apartament au rol orientativ de consum în interiorul imobilelor. Modul de repartizare a consumului/ cheltuielilor în interiorul imobilului este responsabilitatea exclusivă a Asociaţiei de Proprietari/locatari.
Vezi detalii

Care sunt pașii pentru depunerea online a unei documentații pentru avizare/contractare?

Pe site-ul nostru www.cabuzau.ro, accesați secțiunea Cum devin client.

Acolo veți regăsi un ghid pas cu pas pentru efectuarea operațiunii online.

Vezi detalii