Campania de ecologizare CABI ECO 2023
28 iulie 2023: ecologizarea CABI ECO din Crâng a însemnat colectarea a peste 130 de saci cu deșeuri
Citește articolulNumăr record de vizitatori – peste 1600 de elevi
Număr record de vizitatori – peste 1600 de elevi din mai multe instituții școlare din întreg județul Buzău ne-au vizitat obiectivele de interes ale Companiei, atât stațiile de tratare a apei potabile cât și pe cele de epurare a apelor uzate, cu ocazia Campaniei ”Zilele porților deschise”.
Aproape 500 de elevi ne-au trecut pragul doar cu ocazia ”Zilei Mondiale a Apei” sărbătorită pe 22 Martie, iar numărul solicitărilor pentru vizite este în continuă creștere, ceea ce pe deoparte ne-a depășit așteptările dar ne bucură să vedem un interes tot mai crescut de a acorda atenție sectorului pe care îl deservim cu implicare și professionalism.
Scopul acestei campanii este pe deoparte unul de informare cu privire la procesele tehnologice din stația de tratare, în care apele uzate menajere trec prin toate stadiile necesare transformării lor în ape curate, sigure pentru mediu; și de conștientizare, pe de altă parte, pentru ca generațiile tinere să înțeleagă care sunt ”provocările” cu care aceasta se confruntă din cauza utilizării necorespunzătoare a sistemului de canalizare.
Rețeaua de canalizare este esențială pentru păstrarea igienei orașului și menținerii standardelor europene cu privire la protecția mediului înconjurător. Efectele utilizării incorecte a sistemului de canalizare pot duce la disconfortul cetățenilor prin creșterea numărului de avarii, degajarea de mirosuri neplăcute, apariția acumulărilor de apă și refularea pe străzile orașului, dar și la poluarea mediului înconjurător.
Prin acțiunile derulate de Compania de Apă S.A. Buzău în parteneriat cu instituțiile de învățământ superior, și nu numai, contribuim nemijlocit la conștientizarea tinerei generații în ceea ce privește rolul și importanța apei, protejarea mediului înconjurător și respectul pentru natură.
Serviciul de alimentare cu apă este un serviciu local. În fiecare localitate, factorii precum: calitatea surselor de apă utilizate, tratamentele necesare de potabilizare, relieful, numărul de locuitori influențează tariful apei.
În județul Buzău, tariful apei este unic pentru toți utilizatorii, fiind reglementat de ANRSC.
La realizarea unor branșamente de apă noi, costul contorului revine utilizatorului. Ulterior, toate costurile de înlocuire și întreținere vor reveni Companiei de Apă S.A. Buzău.
În situația în care contorul este deteriorat din cauze ce țin de utilizator (deteriorare, furt, îngheț, intervenții neautorizate etc.) costul înlocuirii îi revine utilizatorului.
Orice intervenție neautorizată va fi tratată conform prevederilor Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
După contorizarea la nivel de apartament, se constată uneori diferenţe între suma cantităţilor înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente şi cantităţile înregistrate de contorul de branşament.
Aceste diferenţe pot apărea din diferite cauze:
Pe site-ul nostru www.cabuzau.ro, accesați secțiunea Cum devin client.
Acolo veți regăsi un ghid pas cu pas pentru efectuarea operațiunii online.
Facturarea serviciului de canalizare a apei pluviale prestat de către Compania de Apă S.A. Buzău se realizează în conformitate cu Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
Apa meteorică preluată de canalizare se stabilește în funcție de suprafețele deținute, construite și neconstruite, declarate de utilizatori și de cantitățile specifice de mai jos:
Pentru a veni în sprijinul clienților noștri, am împărţit cantitatea anuală de apă pluvială pe fiecare factură, pentru numărul de zile cuprins în perioada de facturare.
Regăsiți mai multe informații AICI