Contractul de lucrări 1, ce are ca obiect modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată pe 43 de străzi din municipiul Buzău a ajuns într-o nouă etapă importantă! Astfel, în data de 07 noiembrie 2024, în intervalul orar 00:00 – 04:00 va fi oprită furnizarea apei în întreg municipiul Buzău.
Contractul de lucrări 1, ce are ca obiect modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată pe 43 de străzi din municipiul Buzău a ajuns într-o nouă etapă importantă! Astfel, în data de 07 noiembrie 2024, în intervalul orar 00:00 – 04:00 va fi oprită furnizarea apei în întreg municipiul Buzău, pentru a fi realizate următoarele lucrări:
Punerea în funcțiune a investițiilor realizate în cadrul Gospodăriei de Apă Crâng:
Reconfigurarea căii de alimentare cu energie electrică a Gospodăriei de Apă Crâng;
Conectarea unei stații de pompare noi, prevazută cu debitmetru electromagnetic și cu integrare în sistemul SCADA. Aceasta înlocuiește stația de pompare existentă (cu un consum mare de energie și supradimensionată față de consumurile actuale de apă pe fondul reducerii necesarului de apă pentru industrie);
Conectarea noii instalații electrice realizate în interiorul Gospodăriei de Apă: rețele interioare de energie electrică, panouri de comandă, panouri de automatizare;
Conectarea rețelelor noi de apă potabilă.
Scoaterea din funcțiune a conductelor vechi de pe B-dul Unirii, Str. Mareșal Averescu, Str. Patriei, Str. Spiru Haret, împreună cu acțiunea de cuplare a tuturor branșamentelor de pe aceste trasee pe conductele noi.
Reamintim faptul că, prin punerea în funcțiune a noilor conducte, se dezafectează conductele vechi, preponderent din oțel, dar și din azbociment, cu grad mare de uzură și supradimensionate față de consumurile actuale. Se va putea, astfel, realiza echilibrarea hidraulică a sistemului de distribuție a apei potabile, cu implicații pozitive în asigurarea unei presiuni conforme și constante a apei, inclusiv în zone unde acest parametru a înregistrat variații în timp.
Compania de Apă S.A. Buzău, în calitate de operator regional al serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, va executa în intervalul 11-24 mai 2026, lucrări de mentenanță și modernizare absolut necesare pentru siguranța în exploatare și continuitatea funcționării sistemului la barajul Cireșu din comuna Mânzălești. În situația în care nu vor fi precipitații, […]
Compania de Apă S.A. Buzău anunță implementarea proiectului „Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente, în județul Buzău”, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Proiectul are ca obiectiv facilitarea accesului la serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare pentru persoanele și familiile cu venituri reduse […]
În data de 22.11.2025, s-a înregistrat un incident în zona Castelului de Apă din Municipiul Râmnicu Sărat. Echipele operative ale Companiei de Apă Buzău au intervenit imediat și au identificat vana defectă. Pentru remedierea situației, începând de duminică, 23.11.2025, de la ora 22.00, până luni, 24.11.2025, la ora 06.00, se va opri furnizarea apei potabile […]
De ce tariful apei nu este același în toată România?
Serviciul de alimentare cu apă este un serviciu local. În fiecare localitate, factorii precum: calitatea surselor de apă utilizate, tratamentele necesare de potabilizare, relieful, numărul de locuitori influențează tariful apei.
În județul Buzău, tariful apei este unic pentru toți utilizatorii, fiind reglementat de ANRSC.
Facturarea serviciului de canalizare a apei pluviale prestat de către Compania de Apă S.A. Buzău se realizează în conformitate cu Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
Apa meteorică preluată de canalizare se stabilește în funcție de suprafețele deținute, construite și neconstruite, declarate de utilizatori și de cantitățile specifice de mai jos.
La realizarea unor branșamente de apă noi, costul contorului revine operatorului, inclusiv toate costurile de înlocuire vor reveni Companiei de Apă S.A. Buzău.
În situația în care contorul este deteriorat din cauze ce țin de utilizator (deteriorare, furt, îngheț, intervenții neautorizate etc.) costul înlocuirii îi revine utilizatorului.
Orice intervenție neautorizată va fi tratată conform prevederilor Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
De ce apar diferențele de înregistrare între contorul de branșament și cantitatea totală de apă înregistrată de repartitoarele de costuri din apartamente?
După contorizarea la nivel de apartament, se constată uneori diferenţe între suma cantităţilor înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente şi cantităţile înregistrate de contorul de branşament.
Aceste diferenţe pot apărea din diferite cauze:
Diferenţe de clasă de precizie – contoarele de branşament au clasa de precizie superioară, diferită de repartitoarele de costuri din apartamente (excepție făcând contoarele montate în condominii de către CAB).
Pierderi de apă înainte de repartitoarele de costuri din apartament – în funcţie de locul de montare. Practica demonstrează că, prin cumulare, pierderile de apă pe instalaţiile interioare pot să fie semnificative, fără a fi înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente. Ele pot fi cauzate de avarii ale sistemului interior de distribuţie sau de instalaţii neetanşe.
Punctele de consum necontorizate în imobil. Sunt frecvente cazurile în care în imobil există puncte de consum necontorizate, precum: robinete în spălătorii, la ghenele de gunoi sau în subsolurile blocurilor. În cazul în care aceste robinete sunt folosite pentru umplerea butoaielor de murături, udat grădina din faţa blocului sau pur şi simplu curg în voie pentru că nu deranjează pe nimeni, reprezintă o mare sursă generatoare de consumuri.
Poziţia de montare a repartitoarelor de costuri din apartament – dacă nu se respectă cu stricteţe poziţia de montare (de regulă, orizontal) a repartitoarelor de costuri din apartament indicată de producător, acestea înregistrează greşit. Orice deviere, cât de mică, a poziţiei de montare, produce erori de înregistrare.
Necorelarea momentelor de citire – decalajul calendaristic dintre data citirii contorului de branşament şi data citirii repartitoarelor de costuri din apartament determină şi ele aceste diferenţe.Repartitoarele de costuri din apartament au rol orientativ de consum în interiorul imobilelor. Modul de repartizare a consumului/ cheltuielilor în interiorul imobilului este responsabilitatea exclusivă a Asociaţiei de Proprietari/locatari.