Am început săptămâna cu multă voie bună și entuziasm! În cursul zilei de ieri, la Stația de Tratare Apă Uzată am croit învățăminte și lecții despre știință și apă cu ocazia vizitei elevilor de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Buzău.
Chimia ne-a fost companion pe drumul apei, elevii fiind curioși și entuziaști să afle mai multe despre industria apei, dar mai ales despre procesele biologice care au loc în instalațiile de tratare a apei uzate, precum și modalitățile de control și monitorizare a acestora prin intermediul sistemelor profesionale ”SCADA”.
Elevii au pus întrebări despre chimia apei, iar specialiștii noștri le-au povestit micilor discipoli componența apei uzate și anume 99% apă şi 1% materii organice şi nutrienţi (azot, potasiu, fosfor), materii anorganice şi minerale dizolvate, materii chimice toxice şi microoorganisme patogene (medicamente, viruşi, bacterii şi viermi intestinali). Receptivi, elevii au înțeles imediat că apa epurată are o valoare foarte mare și este strâns legată de sănătatea comunității.
În contextul temperaturilor foarte ridicate și al consumului mare de apă din această perioadă, Compania de Apă Buzău face apel la toți utilizatorii din localitățile Săpoca, Cernătești, Beceni, Vintilă Vodă și Mînzălești să folosească apa în mod responsabil. Apa potabilă trebuie utilizată doar pentru consum propriu si în scopuri menajere. Recomandăm abonaților din localitățile menționate: […]
De cele mai multe ori, o pierdere de apă nu poate fi văzută. Se produce sub asfalt, la câțiva metri adâncime, fără să lase urme la suprafață. Cu toate acestea, fiecare fisură produce un zgomot specific, aproape imposibil de perceput de urechea umană. Compania de Apă Buzău continuă implementarea unuia dintre cele mai ample proiecte […]
Funcționarea în siguranță a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare nu depinde doar de rețelele publice și de investițiile realizate de operator, ci și de modul în care sunt exploatate instalațiile aflate în proprietatea utilizatorilor. Unul dintre echipamentele cu rol important în protejarea acestor instalații aparținând rețelei de canalizare este clapeta de sens. […]
De ce tariful apei nu este același în toată România?
Serviciul de alimentare cu apă este un serviciu local. În fiecare localitate, factorii precum: calitatea surselor de apă utilizate, tratamentele necesare de potabilizare, relieful, numărul de locuitori influențează tariful apei.
În județul Buzău, tariful apei este unic pentru toți utilizatorii, fiind reglementat de ANRSC.
Facturarea serviciului de canalizare a apei pluviale prestat de către Compania de Apă S.A. Buzău se realizează în conformitate cu Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
Apa meteorică preluată de canalizare se stabilește în funcție de suprafețele deținute, construite și neconstruite, declarate de utilizatori și de cantitățile specifice de mai jos.
La realizarea unor branșamente de apă noi, costul contorului revine operatorului, inclusiv toate costurile de înlocuire vor reveni Companiei de Apă S.A. Buzău.
În situația în care contorul este deteriorat din cauze ce țin de utilizator (deteriorare, furt, îngheț, intervenții neautorizate etc.) costul înlocuirii îi revine utilizatorului.
Orice intervenție neautorizată va fi tratată conform prevederilor Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
De ce apar diferențele de înregistrare între contorul de branșament și cantitatea totală de apă înregistrată de repartitoarele de costuri din apartamente?
După contorizarea la nivel de apartament, se constată uneori diferenţe între suma cantităţilor înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente şi cantităţile înregistrate de contorul de branşament.
Aceste diferenţe pot apărea din diferite cauze:
Diferenţe de clasă de precizie – contoarele de branşament au clasa de precizie superioară, diferită de repartitoarele de costuri din apartamente (excepție făcând contoarele montate în condominii de către CAB).
Pierderi de apă înainte de repartitoarele de costuri din apartament – în funcţie de locul de montare. Practica demonstrează că, prin cumulare, pierderile de apă pe instalaţiile interioare pot să fie semnificative, fără a fi înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente. Ele pot fi cauzate de avarii ale sistemului interior de distribuţie sau de instalaţii neetanşe.
Punctele de consum necontorizate în imobil. Sunt frecvente cazurile în care în imobil există puncte de consum necontorizate, precum: robinete în spălătorii, la ghenele de gunoi sau în subsolurile blocurilor. În cazul în care aceste robinete sunt folosite pentru umplerea butoaielor de murături, udat grădina din faţa blocului sau pur şi simplu curg în voie pentru că nu deranjează pe nimeni, reprezintă o mare sursă generatoare de consumuri.
Poziţia de montare a repartitoarelor de costuri din apartament – dacă nu se respectă cu stricteţe poziţia de montare (de regulă, orizontal) a repartitoarelor de costuri din apartament indicată de producător, acestea înregistrează greşit. Orice deviere, cât de mică, a poziţiei de montare, produce erori de înregistrare.
Necorelarea momentelor de citire – decalajul calendaristic dintre data citirii contorului de branşament şi data citirii repartitoarelor de costuri din apartament determină şi ele aceste diferenţe.Repartitoarele de costuri din apartament au rol orientativ de consum în interiorul imobilelor. Modul de repartizare a consumului/ cheltuielilor în interiorul imobilului este responsabilitatea exclusivă a Asociaţiei de Proprietari/locatari.