Pe 24 august 2022, în localitatea Siriu, a avut loc prezentarea uneia dintre cele mai importante stații de tratare a apei din județul Buzău, eveniment organizat de către COMPANIA DE APĂ S.A. Buzău, care a avut drept scop evidențierea aspectelor activității Stației de Tratare Apă Potabilă de la Siriu și procesele tehnologice de tratare a apei brute ce provine din lacul de acumulare Siriu.
Alături de directorul general al Companiei de Apă S.A. Buzău, ing. Simona SĂVULESCU au mai participat și invitații:
– Mihail Gabriel ILIE, subprefect al Județului Buzău,
– Adrian PETRE, vicepreședinte al Consiliului Județean,
– Constantin Dragoș VOICU, primar al comunei Siriu, beneficiar al Stației de Tratare Apă Potabilă Siriu,
– Ionuț MILEA, primar al orașului Nehoiu, beneficiar al Stației de Tratare Apă Potabilă Siriu,
– Constantin RAICU, director executiv A.D.I. ”Buzău 2008”
– Răzvan ISOPENCU, manager Departament Tehnic Compania de Apă S.A. Buzău.
Concluziile evenimentului:
Discuțiile au fost centrate către identificarea de soluții cât mai eficiente pentru valorificarea potențialului uriaș pe care îl are Barajul Siriu, al doilea ca mărime din România
S-a susținut crearea unei parteneriat între Consiliul Județean- Prefectură-Compania de Apă S.A. Buzău în vederea exploatării resursei de apă din Barajul Siriu, potrivit proiectului realizat în anul 2008, care prevedea alimentarea cu apă a circa 80 % dintre localitățile județului Buzău
În anul 2008, proiectul prin care apa potabilă din barajul Siriu asigura alimentarea prin stația de tratare a apei Siriu (proiectată în 1975) era destinat pentru circa 300.000 de locuitori
În acest moment, Stația de Tratare Apă Potabilă Siriu funcționează la 40 % din capacitate
Autoritățile prezente au subliniat că, potrivit datelor actuale, dacă acest proiect din 2008 ar fi fost aplicat, prețul metrului cub de apă potabilă plătit de consumatorii județului Buzău ar fi fost în prezent sub 3 lei/metru cub
În 2023, Compania de Apă S.A. Buzău va aloca fondurile necesare actualizării proiectului realizat în 2008, întrucât cel mai important lucru este că apa potabilă din barajul Siriu reprezintă unica alternativă pentru județul Buzău în cazul în care se va adeveri ceea ce anunță OMS – ”noua pandemie a lumii va fi criza apei potabile”.
Amintim că Stația de Tratare Apă Potabilă de la Siriu a fost modernizată în 2015 în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu, valoarea totală a investiției de modernizare fiind de 13.120.748,12 lei (inclusiv TVA). Apa tratată în stație provine direct din lacul de acumulare de la Siriu, situat la câteva zeci de metri față de aceasta. Stația deține un rezervor de 500 m3 de apă și asigură apa potabilă pentru localitățile Siriu și Nehoiu.
Compania de Apă S.A. Buzău, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Extinderea sistemului de canalizare apă uzată menajeră din oraș Pogoanele în localitatea Padina, județul Buzău”, Cod proiect C1I100122000164, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul Pilonului I – Tranziția Verde, Componenta C1 – Managementul Apei, Investiția I1 – Extinderea sistemelor […]
Compania de Apă S.A. Buzău, în calitate de operator regional al serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, va executa în intervalul 11-24 mai 2026, lucrări de mentenanță și modernizare absolut necesare pentru siguranța în exploatare și continuitatea funcționării sistemului la barajul Cireșu din comuna Mânzălești. În situația în care nu vor fi precipitații, […]
Compania de Apă S.A. Buzău anunță implementarea proiectului „Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente, în județul Buzău”, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Proiectul are ca obiectiv facilitarea accesului la serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare pentru persoanele și familiile cu venituri reduse […]
De ce tariful apei nu este același în toată România?
Serviciul de alimentare cu apă este un serviciu local. În fiecare localitate, factorii precum: calitatea surselor de apă utilizate, tratamentele necesare de potabilizare, relieful, numărul de locuitori influențează tariful apei.
În județul Buzău, tariful apei este unic pentru toți utilizatorii, fiind reglementat de ANRSC.
Facturarea serviciului de canalizare a apei pluviale prestat de către Compania de Apă S.A. Buzău se realizează în conformitate cu Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
Apa meteorică preluată de canalizare se stabilește în funcție de suprafețele deținute, construite și neconstruite, declarate de utilizatori și de cantitățile specifice de mai jos.
La realizarea unor branșamente de apă noi, costul contorului revine operatorului, inclusiv toate costurile de înlocuire vor reveni Companiei de Apă S.A. Buzău.
În situația în care contorul este deteriorat din cauze ce țin de utilizator (deteriorare, furt, îngheț, intervenții neautorizate etc.) costul înlocuirii îi revine utilizatorului.
Orice intervenție neautorizată va fi tratată conform prevederilor Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
De ce apar diferențele de înregistrare între contorul de branșament și cantitatea totală de apă înregistrată de repartitoarele de costuri din apartamente?
După contorizarea la nivel de apartament, se constată uneori diferenţe între suma cantităţilor înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente şi cantităţile înregistrate de contorul de branşament.
Aceste diferenţe pot apărea din diferite cauze:
Diferenţe de clasă de precizie – contoarele de branşament au clasa de precizie superioară, diferită de repartitoarele de costuri din apartamente (excepție făcând contoarele montate în condominii de către CAB).
Pierderi de apă înainte de repartitoarele de costuri din apartament – în funcţie de locul de montare. Practica demonstrează că, prin cumulare, pierderile de apă pe instalaţiile interioare pot să fie semnificative, fără a fi înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente. Ele pot fi cauzate de avarii ale sistemului interior de distribuţie sau de instalaţii neetanşe.
Punctele de consum necontorizate în imobil. Sunt frecvente cazurile în care în imobil există puncte de consum necontorizate, precum: robinete în spălătorii, la ghenele de gunoi sau în subsolurile blocurilor. În cazul în care aceste robinete sunt folosite pentru umplerea butoaielor de murături, udat grădina din faţa blocului sau pur şi simplu curg în voie pentru că nu deranjează pe nimeni, reprezintă o mare sursă generatoare de consumuri.
Poziţia de montare a repartitoarelor de costuri din apartament – dacă nu se respectă cu stricteţe poziţia de montare (de regulă, orizontal) a repartitoarelor de costuri din apartament indicată de producător, acestea înregistrează greşit. Orice deviere, cât de mică, a poziţiei de montare, produce erori de înregistrare.
Necorelarea momentelor de citire – decalajul calendaristic dintre data citirii contorului de branşament şi data citirii repartitoarelor de costuri din apartament determină şi ele aceste diferenţe.Repartitoarele de costuri din apartament au rol orientativ de consum în interiorul imobilelor. Modul de repartizare a consumului/ cheltuielilor în interiorul imobilului este responsabilitatea exclusivă a Asociaţiei de Proprietari/locatari.